Inspiră Răgaz în viața ta



Nu cred că oamenilor le lipsește dorința de a trăi frumos. Cred că, de cele mai multe ori, le lipsește Răgazul: Răgazul de a se opri pentru câteva clipe. De a face liniște. De a se întreba dacă felul în care își trăiesc viața este și felul în care își doresc să o trăiască.

Trăim într-o lume care ne învață să alergăm. Să bifăm obiective, să rezolvăm probleme și să fim mereu pregătiți pentru următorul pas. În tot acest ritm, ajungem să credem că bucuria este o recompensă pe care o vom primi atunci când vom termina tot ce avem de făcut.

Dar dacă bucuria nu este destinația? Dacă ea este felul în care alegem să trăim drumul?

Această întrebare a stat la baza proiectului Inspiră Răgaz.

Totul a început după o serie de ateliere organizate pentru copii, de 1 Iunie. Privindu-i, am fost impresionată de naturalețea cu care se bucurau de fiecare experiență. În drumul spre casă m-am întrebat de ce, pe măsură ce devenim adulți, ajungem să credem că trebuie să amânăm bucuria până când terminăm toate responsabilitățile.

Așa s-a născut Inspiră Răgaz.

Nu ca un proiect despre încetinirea vieții și nici ca o promisiune că vom avea mai puține responsabilități, ci ca un proiect de educație pentru viață, construit în jurul unei convingeri simple: Nu putem controla cât de aglomerată devine viața. Dar putem învăța să o trăim cu mai multă bucurie.

De-a lungul experienței mele în transformare organizațională am învățat că schimbarea nu apare doar pentru că primim informații noi. Ea apare atunci când învățăm, aplicăm și consolidăm ceea ce descoperim. Aceeași filozofie stă astăzi la baza Inspira Răgaz.

Cred că bucuria nu apare întâmplător. Ea se cultivă: Prin gesturi mici. Prin ritualuri care ne ajută să facem loc pentru ceea ce contează. Prin oameni care împărtășesc aceleași valori și care aleg să crească împreună.

Mi-aș dori ca fiecare persoană care descoperă Inspira Răgaz să plece cu o întrebare bună, cu un obicei nou sau cu inspirația de a-și acorda, măcar pentru câteva minute, un moment de răgaz.

Pentru că viața este prea scurtă ca să o petrecem așteptând momentul perfect pentru a ne bucura de ea.

Inspiră răgaz în viața ta.

Sabina
fondatoarea proiectului
„Inspiră Răgaz”

Facebook
Instagram


RECOMANDĂRI: