Nu mă refer la o vacanță. Nici la o zi liberă în care încerci să rezolvi tot ce n-ai apucat în restul săptămânii.
Mă refer la câteva minute în care chiar nu trebuie să ajungi nicăieri. Să nu răspunzi la mesaje, să nu bifezi nimic de pe listă, să nu fii „productiv”. Doar să fii.
Mie, sincer, nu mi-a fost ușor să găsesc un asemenea moment.
Dimineața încep deja cu gândul la ce am de făcut. Mănânc și citesc pe telefon emailurile primite peste noapte. Trec dintr-o întâlnire în alta, răspund la mesaje în timp ce vorbesc cu cineva, ajung acasă și mă gândesc deja la ziua următoare. Și în tot timpul ăsta încerc să fiu prezentă și pentru partener, și pentru copii, și pentru restul lumii.
Fără să-mi dau seama, graba a devenit felul meu normal de a trăi. Atât de normal încât nici nu mă mai întreb dacă mă grăbesc. Mă întreb doar spre ce.
Poate ți se întâmplă și ție. Poți fi foarte ocupat, foarte eficient, mereu conectat, și totuși să nu-ți mai amintești când ai fost ultima dată cu adevărat acolo unde erai.
Stăm la masă și ne gândim la următoarea întâlnire. Suntem cu familia, dar cu mintea la telefon. Ieșim la plimbare și numărăm în gând ce mai avem de făcut.
Viața se întâmplă, iar noi suntem deja la task-ul următor.
Sigur nu ne-am propus nimeni să trăim așa. Doar că, dacă repeți un ritm suficient de des, începe să ți se pară normal.
Graba a devenit atât de firească în viața noastră, încât nu ne mai întrebăm dacă ne grăbim, ci doar încotro. Calea spre răgaz este să observăm cât de des ne grăbim chiar și atunci când nu avem de ce.
Cred că primul pas nu e să schimbi ceva. E doar să-ți răspunzi sincer la o întrebare: Cât de des te grăbești, chiar și atunci când n-ai de ce să te grăbești?
Iar din asta se naște altă întrebare, poate una mai grea:
De ce ne e atât de greu să ne oprim?
Despre asta vorbim în articolul următor.
Sabina
fondatoarea proiectului
„Inspiră Răgaz”
