Poate ai observat ceva din articolul trecut, că ne grăbim uneori chiar și atunci când n-avem unde să ajungem.
Ceea ce duce la o altă întrebare: de ce ne e atât de greu să nu facem nimic? Încearcă să stai câteva minute fără telefon, fără televizor, fără să citești sau să rezolvi ceva. Ce se întâmplă?
Aproape instant apare un gând: ar trebui să fac ceva. Poate un mesaj la care n-ai răspuns. Poate că trebuie să cumperi pâine.
Și dacă nu faci nimic din toate astea, apare un mic sentiment de vinovăție, de parcă timpul în care nu produci nimic ar fi timp pierdut.
Ne-am obișnuit să măsurăm aproape orice: câte task-uri am bifat, câte emailuri am trimis, cât am muncit. Și fără să vrem am ajuns să aplicăm aceeași logică și timpului liber. Dacă ne odihnim, trebuie să fie „eficient”. Dacă ieșim la plimbare, numărăm pașii. Dacă citim, trebuie să învățăm ceva. Dacă avem o oră liberă, simțim că trebuie s-o „folosim” cumva.
Dar ce se întâmplă cu timpul care nu produce nimic? Ai observat că uneori liniștea e incomodă? Când nu mai ai ce face, rămâi puțin singur cu gândurile tale, cu oboseala amânată, cu întrebările pentru care n-ai avut timp.
Ne este greu să nu facem nimic pentru că ne-am obișnuit să măsurăm timpul prin ceea ce reușim să facem cu el. De aceea, orice moment liber pare să ceară imediat să fie umplut cu ceva. Poate că răgazul începe tocmai atunci când putem lăsa câteva minute neocupate, fără să simțim că pierdem timpul sau că ar trebui să facem altceva.
Te invit să te observi câteva zile și să-ți răspunzi la următoarea întrebare:
Ce faci atunci când, pentru câteva minute, n-ai absolut nimic de făcut?
Sabina
fondatoarea proiectului
„Inspiră Răgaz”
