Aceasta nu este o postare despre mașini frumoase.
Am fost întotdeauna fascinată de viteză.
De mașinile care răspund instant la fiecare mișcare, de senzația că drumul se deschide în fața ta și de energia care te face să simți că ești pe deplin în control.
Dar viteza are un efect curios.
Cu cât mergi mai repede, cu atât vezi mai puțin din peisaj.
Nu pentru că el dispare.
Ci pentru că nu mai ai timp să-l observi.
Mă întreb uneori dacă nu trăim și noi la fel.
Ne grăbim de la un lucru la altul.
Bifăm.
Planificăm.
Rezolvăm.
Alergăm spre următorul obiectiv.
Și, fără să ne dăm seama, zilele încep să treacă pe lângă noi precum copacii văzuți prin geamul unei mașini aflate în viteză.
Poate că problema nu este ritmul.
Poate că problema apare atunci când uităm să mai privim.
Când nu mai simțim mirosul dimineții.
Când nu mai observăm apusul.
Când nu mai auzim conversațiile până la capăt.
Când nu mai suntem cu adevărat prezenți în propria viață.
Nu cred că avem nevoie să încetinim tot timpul.
Dar cred că avem nevoie de momente de Răgaz.
Momente în care să ieșim de pe pilot automat și să revenim la ceea ce trăim.
Pentru că uneori, cea mai frumoasă parte a drumului nu este destinația.
Ci tot ceea ce am fi putut pierde din vedere pe parcurs.
Sabina
fondatoarea proiectului
„Inspiră Răgaz”
