Go touch grass



…poate chiar avem nevoie să atingem iarba…

Când ai atins ultima dată iarba?
nu într-o fotografie…
nu într-un Reel…
nu privind pe geam…
ne referim la o atingere cu mâna.

Pare o întrebare ciudată.
Dar gândește-te puțin la aceste momente:
– Te-ai trezit și ai verificat telefonul.
– Ai citit mesajele.
– Ai răspuns la mailuri.
– Ai lucrat în fața unui ecran.
– Într-un moment liber ai mai derulat puțin pe telefon.
– Ai ieșit poate la plimbare: dar telefonul era în buzunar, ceasul îți număra pașii, iar în căști mergea un podcast.

Suntem atât de conectați, încât uneori avem nevoie să ni se amintească un lucru foarte simplu: există o lume și dincolo de ecran.

Internetul i-a găsit acestei idei o expresie pe măsură:
Go touch grass
(du-te și atinge iarba)

Dincolo de glumă, se pare că este unul dintre cele mai simple îndemnuri de self-care ale momentului.

„Go touch grass” nu s-a născut într-un cabinet de psihologie și nici într-un retreat de wellness.
S-a născut pe internet.
La început era mai degrabă o replică sarcastică. Dacă cineva petrecea ore întregi certându-se pe Twitter, luând mult prea în serios un joc, un influencer sau o dramă online, altcineva putea să îi scrie:
„Go touch grass.”
Cu alte cuvinte:
Închide puțin internetul.
Ieși afară.
Adu-ți aminte că există și viața reală.

Expresia circula deja în anii 2010, a început să se răspândească puternic în jurul lui 2019 și a devenit foarte cunoscută în perioada 2020–2021, când o bună parte din viața noastră s-a mutat și mai mult în online. În 2024, Merriam-Webster a inclus „touch grass” în dicționar, definind-o ca revenirea la activitățile obișnuite din lumea reală, în contrast cu experiențele online.

Cu trecerea anilor s-a întâmplat ceva interesant. Gluma a început să capete un sens mai serios. În 2026, „touch grass” apare deja în conversațiile despre detox digital, timp petrecut în natură, activități analogice și o viață mai puțin optimizată și documentată. Presa vorbește despre dorința oamenilor de a face mai puține fotografii, de a avea mai multe conversații reale și de a recupera puțin din viața care nu trece printr-un ecran.

Această expresie începe să devină din ce în ce mai importantă pentru self-care, pentru că „touch grass” nu înseamnă că tehnologia este rea, înseamnă doar să observăm cât de ușor ajunge să ocupe fiecare spațiu liber:
– aștepți cinci minute? » pui mâna pe telefon
– mănânci singur? » pui mâna pe telefon
– stai la coadă? » pui mâna pe telefon
– te-ai plictisit? » pui mâna pe telefon
– nu poți adormi? » pui mâna pe telefon

Fără să ne dăm seama dispar acele câteva minute în care nu se întâmplă nimic:
– minutele în care priveam pe geam
– în care observam oamenii
– în care ne venea o idee
– în care ne lăsam mintea să rătăcească
– în care eram pur și simplu acolo

În această mișcare „touch grass” nu este vorba de iarba, este despre întoarcerea în lumea reală. Nu trebuie să mergi desculț prin parc și nici să transformi „atingerea ierbii” într-un nou ritual complicat de wellness. Nu există ceva magic în faptul că pui palma pe gazon. Valoarea gestului este mult mai simplă: te scoate pentru câteva minute din lumea digitală și te aduce înapoi în experiența directă a vieții.

Există cercetări care asociază timpul petrecut în natură cu o stare de bine mai bună. Un studiu amplu, pe aproape 20.000 de persoane, a găsit o asociere între aproximativ două ore petrecute săptămânal în natură și niveluri mai ridicate de sănătate și wellbeing auto-raportate. Cercetătorii atrag însă atenția că vorbim despre o asociere, nu despre o „doză magică” sau un tratament. (Nature)

Așa că încearcă altfel. Data viitoare când ai zece minute libere, nu le umple imediat:
– Ieși afară.
– Lasă telefonul în buzunar.
– Mergi fără căști.
– Observă temperatura aerului.
– Privește copacii.
– Ascultă zgomotele din jur.
– Dacă găsești un petic de iarbă poți chiar să-l atingi.
– Dar poți la fel de bine să stai pe o bancă, să îngrijești o plantă, să bei cafeaua fără telefon, să privești cerul sau să mergi câteva minute fără să transformi plimbarea într-un obiectiv de pași.

Încă ceva: nu trebuie să postezi despre asta. Important este să păstrăm unele momente numai pentru noi:
– fără fotografie
– fără story
– fără dovada că am fost acolo
– doar experiența

Atunci când simți că ai citit prea mult, ai derulat prea mult, ai răspuns prea mult sau pur și simplu ai stat prea mult în capul tău, încearcă cel mai simplu sfat pe care internetul ni l-a dat vreodată:
Go touch grass.
Nu ca să fugi de tehnologie, ci ca să-ți amintești să te întorci, din când în când, în viața pe care niciun ecran nu o poate înlocui.

G.M.