Ne place să credem că iubirea, atunci când este adevărată, ar trebui să curgă de la sine. Să vină firesc, să se mențină singură, să nu ceară prea mult efort. Dar iubirea seamănă mai puțin cu un foc de artificii și mai mult cu o grădină: poate fi frumoasă, vie și hrănitoare, însă are nevoie de timp, atenție și îngrijire.
La începutul unei relații, totul pare să crească ușor. Curiozitatea este mare, dorința este prezentă, iar diferențele dintre noi par mai puțin importante. Însă, odată cu trecerea timpului, iubirea nu dispare neapărat — doar iese din zona entuziasmului spontan și intră în zona cultivării conștiente.
Și aici apar cele mai multe dificultăți.
Uneori, nu lipsa iubirii rănește relația, ci lipsa atenției. Graba. Oboseala. Vorbele spuse pe fugă. Tăcerile care se adună. Presupunerea că celălalt „ar trebui să știe” ce simțim sau ce avem nevoie. Iubirea începe să se usuce nu neapărat în marile crize, ci în micile neglijări repetate.
Ca într-o grădină, nu putem forța înflorirea. Nu putem trage de plante ca să crească mai repede. Tot așa, într-o relație, apropierea nu se obține prin control, presiune sau teamă. Iubirea crește mai bine acolo unde există spațiu, siguranță și grijă.
O relație sănătoasă nu înseamnă ca doi oameni să se contopească până se pierd unul în celălalt. Înseamnă ca fiecare să aibă rădăcini proprii și, în același timp, disponibilitatea de a se întâlni cu adevărat. Să existe apropiere, dar și libertate. Intimitate, dar și respect pentru diferențe. Dorință de a construi împreună, fără a renunța la sine.
Uneori, când iubirea doare, partenerii cred că problema este că „nu se mai iubesc ca înainte”. În realitate, de multe ori nu iubirea a dispărut prima, ci felul în care ea era hrănită. Poate s-a pierdut dialogul. Poate s-a stricat siguranța. Poate au rămas nespuse dezamăgiri, frici sau nevoi. Poate cei doi au continuat să stea unul lângă altul, dar au încetat să se mai întâlnească.
Iubirea nu înflorește doar din sentimente mari. Înflorește și din gesturi mici, repetate: să asculți cu adevărat, să întrebi cu blândețe, să fii atent la ritmul celuilalt, să repari după o ruptură, să rămâi prezent când ar fi mai ușor să te închizi. Uneori, iubirea înseamnă să ai curajul să spui: „Mi-e dor de noi”, „Aici m-am simțit rănit”, „Aș vrea să ne regăsim”.
Poate că una dintre cele mai importante întrebări într-o relație nu este „Mă iubește?”, ci: „Cum avem grijă de ceea ce crește între noi?”
Pentru că iubirea nu este doar ceea ce simțim la început. Este și ceea ce alegem să îngrijim pe parcurs.
Iar o grădină frumoasă nu apare peste noapte. Se construiește cu răbdare, cu adevăr și cu prezență.
Gabriel Mihai Serdaru
Psiholog
Psihoterapeut
