Ghidul Academiei
De la Grădină la Prezent
Esența de a Fi

Acum mai bine de două milenii, în apropierea Atenei, Platon întemeia una dintre cele mai influente școli filozofice ale Antichității: Academia.
Numele ei provenea de la Akademeia, zona din afara zidurilor Atenei în care membrii comunității se întâlneau — un loc asociat, potrivit tradiției, cu eroul mitic Akademos și care cuprindea un spațiu sacru și un gimnaziu public. Academia nu semăna cu o universitate în sensul modern al cuvântului, era o comunitate dedicată studiului, dialogului și cercetării filozofice.
În apropierea acelui cadru natural, cunoașterea putea fi descoperită prin întrebări, reflecție și schimb de idei. Filosofia privea pe lângă lumea conceptelor abstracte, și felul în care oamenii gândesc, aleg, acționează și își trăiesc viața. Școlile filozofice ale Atenei antice propuneau, fiecare în felul său, perspective asupra modului în care omul poate trăi și se poate raporta la lume.
De-a lungul secolelor, noțiunea de „academie” a ajuns să fie asociată cu instituții formale, programe de studiu, evaluări și diplome. Rigoarea academică și acumularea cunoașterii au o valoare incontestabilă. Totuși, în ritmul vieții contemporane, putem pierde uneori contactul cu trupul, cu respirația, cu natura și cu liniștea de care avem nevoie pentru a ne asculta vocea interioară.
Am învățat foarte multe despre „a face” și „a avea”, dar avem nevoie să ne amintim și arta de a fi.
Revenirea la Origini

Prin acest proiect, ne propunem să ne întoarcem simbolic în „grădină”, într-un spațiu al dialogului, reflecției și descoperirii personale.
Academia Self-Care nu este o instituție de învățământ și nu oferă diplome. Este un proiect editorial și educațional care te invită să încetinești, să te apropii de propriile nevoi și să privești cu mai multă atenție felul în care îți trăiești viața.
Ne dorim să recuperăm o formă simplă și vie de învățare: aceea prin care începem să ne ascultăm trupul, să ne înțelegem mai bine emoțiile, să reflectăm la alegerile noastre și să respectăm natura din care facem parte.
Pentru noi, cunoașterea valoroasă este cea care îmbogățește memoria și cea care ne ajută să devenim mai conștienți, mai liberi în alegerile noastre și mai atenți la ceea ce contează cu adevărat.
Scopul Academiei nu este obținerea unei diplome. Important este cultivarea capacității de a ne opri, de a fi prezenți și de a ne simți mai bine în propria piele.
Această „plimbare prin grădină” simbolizează un drum pe care îl parcurgem întreaga viață. Pe măsură ce înaintăm, putem descoperi, pas cu pas, ce ne aduce sens, ce ne susține starea de bine și ce ne ajută să trăim mai conștient.
Călătoria ta începe chiar acum!



